Un conac din comuna argeșeană Budeasa ce a aparținut omului de afaceri Nicolae Tabacovici, bun prieten cu Nicolae Titulescu și cu Brătianii, a fost scoasă la vânzare prin intermediul filialei din România a Sotheby’s, cea mai cunoscută casă de licitaţii de pe glob.
Cunoscută sub numele de „Conacul Tabacovici”, clădirea a fost ridicată în jurul anului 1930 de către Nicolae Tabacovici, un foarte influent și apreciat om de afaceri din perioada interbelică.
Conacul din comuna Budeasa, oferit la vânzare pentru 80.000 de euro, are o suprafață de 267 de metri pătrați și patru camere. Iar terenul aferent are 3.300 metri pătrați. Comuna Budeasa este la doar 120 de kilometri de București.
”Construcția în sine este solidă, pe două laturi care se unesc într-un corp în formă de turn la colț, cu puține deschideri pentru ferestre, o zgârcenie care face ca întreaga clădire să amintească într-o oarecare măsură de cule, acele locuințe fortificate specifice sudului țării. Intrarea în casă, de pe platforma dintre stâlpii robuști și rotunzi, oferă o notă de noblețe întregii clădiri”, spun reprezentanții Sotheby’s România.