sâmbătă, 18 ianuarie 2025
-3 C
București

Marele Hotel SPLENDID Calea Victoriei nr. 57

Must read

„Calea Victoriei № 59 (!!!) – Hotel Splendid

În continuare spre Piaţa Palatului erau câteva clădiri de la începutul secolului XX care se terminau la Hotelul Splendid. Tot acest spaţiu este acum ocupat de Hotelul Bucuresti. În spatele acestor case erau alte case mici de un etaj, toate cu grădini mici care au dispărut cu desăvârşire. Printre ele se strecurau străzi înguste pitoreşti care ajungeau până in strada Luterană.

1925
La 1925, Hotelul Splendid de langa Palatul Regal era cel mai mare hotel bucurestean. Concurenta ii facea vecinul Athenee Palace.
– Da, acolo a fost, hotel Splendid, a fost dărâmat imediat după război, a fost unul din locurile pe care le-au dărâmat nemţii. Când au plecat. Locuiau acolo. Odăile de la hotelurile astea vechi erau foarte mari. Şi tante Constance Balş era aşa… cât soba. Avea o fustă de moire negru şi un matiné de mătase roz, plin cu dantele. Foarte elegantă, inele la fiecare deget, şi coafura era aşa. Era aicia un conci, dar nu un conci ascuţit, aşa, ca o plăcintă, dar mare, aşa, şi aici avea colţuri. În fiecare colţ era o bijuterie cu o piatră de altă culoare. Eu eram cu guvernanta mea, englezoaică, am crezut că mor ca să mă împiedic să râd.

1944
Imobilul masiv si impunator a fost insa bombardat in 1944 si demolat spre finalul anilor ’40.

1950
Demolarea Hotelului Splendid viza sistematizarea zonei prin prelungirea strazii Stirbei-Voda inspre Calea Victoriei. Intersectia cu aceasta din urma marcheaza amplasamentul Hotelului Splendid (evidentiat cu un careu ciclame pe imagine). Despre hotel si imprejurimile lui .

1930
După 1930, înainte de Hotelul Splendid – chiar în dreptul hotelului Athenee Palace -, s-au ridicat două blocuri. Unul era hotelul Splendid Parc, aparţinând aceluiaşi Stănescu ce avea hotelul Splendid şi hotelul Stănescu de pe strada Regală. Celălalt era blocul societăţii Mica. La parterul blocului Mica era o vestită cofetărie, cofetăria Nestor care a pierit în urma cutremurului din 1977. Când am devenit adolescent părinţii mă duceau pe sora mea şi pe mine la această cofetărie care pe vremea aceea era proprietatea unui domn Cocărescu. Publicul era format din oameni de afaceri, dar mai ales din boema literară. Se vorbea tare şi deseori clienţii discutau de la o masă la alta. Era un public mult mai puţin convenţional decât cel de la Capşa.

– Pe locul hotelului s-a contruit în anii ’50 un bloc stalinist, ca parte a ansamblului „Piata Palatului R.P.R.”. Mai la nord de Hotelul Splendid se găsea Blocul Societatii Miniere “Mica”, construit după planurile arhitectului Duiliu Marcu, la parterul căruia era celebra cofetărie Nestor, re-denumită după război Cofetaria Republicii. Clădirea a fost grav avariată la cutremurul din martie 1977 și a fost demolată, pe locul său construindu-se Hotelul București, astăzi după ce a fost modernizat și transformat, Hotel Radisson SAS.”

SURSA http://www.stelian-tanase.ro/mari-cladiri-disparute-din…/
Sursa:
http://politici.weebly.com/bucur…/calea-victoriei-no-55-65
Revista ARGUS – 1924

Articolul precedent
Articolul următor
- Universul.ro -spot_img

More articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Matinal.ro -spot_img

Latest article

- Globalist.ro -spot_img
- FiatLux.ro -spot_img